E greu sa-ti amintesti povesti vechi, mai ales cand simti ca o luna e cat un an, iar un an… ei bine, anul e an, nu? Ca doar nu suntem toti Feti Frumosi, nici macar Feti albi, cum zicea cinevaJ)))) n-am pretentia ca as fi o Seherazada post-moderna, chiar deloc in ultimele saptamani, iar de cand am citit-o pe Anais Nin, mi se pare ca nici la psihanaliza nu ma pricep asa bine si totusi nu sunt proasta. Nici eu, nici ungurii (cel putin asa am auzit, si despre mine si despre ei). si atunci de ce nu pot intelege cu mintea ca dupa “te iubesc” vine oboseala, ca cel care te facea sa razi mult de dimineata trebuie sa spuna “si eu”, desi am hotarat ca nu ne mintim decat prin omisiune, ca intre caritate si devianta e o granita atat de subtire. Mintea mea chiar nu poate intelege de ce povestile se repeta si de ce o poveste noua o anuleaza pe alta mai veche, mai frumoasa si mai de neatins. Si nu inteleg de ce te-ai mai apropiat in ziua in care m-ai gasit cu Dumnezeu la masa… pentru ca eram foarte frumoasa asa, cu parul ridicat, pentru ca vroiai sa te uiti la mine in timp ce vorbeam sau doar pentru ca ai vrut sa-i ceri LUI o tigara? Si sa-I platesti cafeaua? Si apoi sa simti ca ti s-a raspuns la toate rugile. Sa fii zen.