Aleg Londra. Aleg randomly, nu neaparat in ordine cronologica, doar pun degetul pe un model repetitiv. Zic Londra, zic noiembrie, zic prima noapte cu insomnii in care “autorul” se leaga de statusul meu, “semne de punctuatie care ma obsedeaza”. Ataca simplu: “liniute asemenea” si imi dau seama ca o sa adorm abia dimineata. De acum incep “sa ne placa diminetile” si facem schimb de experiente, de “dimineata mea cea mai frumoasa”… A mea la Viena, a lui la Roma (si inca mai am pe undeva fotografia aia). Ni se pare cumva “predestinat” ca in ambele fotografii apar fantani si ne jucam de-a “ape vesele… vesele ca tine”. Ne uitam la televizor separat, dar impreuna. Alege el: documentar despre Marguerite Duras, autoarea “Amantului”. Zambim prin iconuri. “Au trecut atatea ore si nu ne-am copilarit deloc. Imi place”. Vorbim mult, unul peste celalalt, scriem in acelasi timp, “cine si-ar fi inchipuit ca…?”… Si deodata:PAM! ‘Singurul loc din lumea asta in care m-as muta ar fi Londra”. Mi se pare fantastic ca “autorul” iubeste cel mai mult locul pe care eu l-am desemnat “prioritatea no 1 de calatorie”. Ii place Londra si acum, iar eu imi doresc la fel de mult ca atunci sa o vad. Intre timp mi-am dat seama ca “Londra” e doar un “must say”, asta in cazul in care nu credem in coincidente si in faptul ca toate coincidentele ni s-au intamplat noua.
E 6.45. Imi propune sa visam impreuna. Imi da coordonatele primului vis pe care mi-l datoreaza. Adorm.
End of episode 1/ Prima coincidenta
